Convertire Inch-pound force (inlbf) (Energie)
- Alegeți categoria potrivită din lista de selecție, 'Energie' în acest caz.
- Apoi introduceți valoarea pe care vreți să o convertiți. Operațiile aritmetice de bază: adunare (+), scădere (-), înmulțire (*, x), împărțire (/, :, ÷), exponent (^), rădăcină pătrată (√), paranteze și π (pi) sunt toate permise în această etapă.
- Din lista de selecție, alegeți unitatea care corespunde valorii pe care vreți să o convertiți, 'Inch-pound force [inlbf]' în acest caz.
- Valoarea va fi apoi convertită în toate unitățile de măsură pe care le cunoaște calculatorul.
- Apoi, când apare rezultatul, mai există posibilitatea de a-l rotunji până la un anumit număr de zecimale, atunci când se dorește acest lucru.
Utilizați întreaga gamă de operații a acestui calculator pentru unități de măsură
Folosind acest calculator, este posibil să introduceți valoarea de transformat împreună cu unitatea de măsură inițială; de exemplu, '385 Inch-pound force'. Aceasta se poate face utilizând fie numele întreg al unității de măsură, fie abrevierea sade exemplu, fie 'Inch-pound force', fie 'inlbf'. Apoi calculatorul identifică din ce categorie face parte unitatea de măsură de transformat, 'Energie' în acest caz. După aceea el transformă valoarea introdusă în toate unitățile corespunzătoare pe care le cunoaște. În lista rezultatelor veți găsi, cu siguranță, și transformarea pe care ați dorit-o inițial. Indiferent de posibilitatea aleasă, se poate astfel evita o căutare greoaie a valorii dorite în lungi liste de selectare, cu o multitudine de categorii și nenumărate unități de măsură cunoscute. Toată această operație de căutare este preluată de calculator, care finalizează operația într-o fracțiune de secundă.
Mai mult, calculatorul face posibilă utilizarea expresiilor matematice. Ca urmare, nu doar că numerele pot fi supuse unor operații matematice, cum ar fi, de exemplu, '(67 * 34) inlbf', ci diferite unități de măsură pot fi și ele cuplate unele cu altele direct în operația de transformare. Acest lucru ar putea, de exemplu, lua următoarea formă: '34 Inch-pound force + 1 Inch-pound force' sau '1mm x 67cm x 34dm = ? cm^3'. Unitățile de măsură combinate astfel în mod natural trebuie să se potrivească și să aibă sens în combinația respectivă.
Funcțiile matematice sin, cos, tan și sqrt pot fi de asemenea utilizate. Exemplu: sin(π/2), cos(pi/2), tan(90°), sin(90) sau sqrt(4).
Dacă s-a bifat caseta din dreptul textului 'Numere în notație științifică', rezultatul va apărea în formă exponențială. De exemplu, 1,884 271 587 791 4×1020. În această formă de prezentare, numărul va fi segmentat într-un exponent, aici 20, și numărul propriu-zis, aici 1,884 271 587 791 4. În cazul dispozitivelor cu posibilități limitate de afișare a numerelor, de exemplu calculatoarele de buzunar, există și modul de descriere a numerelor sub forma: 1,884 271 587 791 4E+20. Această formă face mai ales numerele foarte mari și cele foarte mici mai ușor de citit. Dacă această casetă rămâne nebifată, rezultatul este afișat în modul uzual de scriere a numerelor. În cazul exemplului de mai sus, acest număr ar arăta astfel în acest mod de scriere: 188 427 158 779 140 000 000. Indiferent de modul de prezentare a rezultatelor, precizia maximă a acestui calculator este de 14 poziții. Această precizie este suficientă pentru majoritatea utilizărilor.
- Convertire inlbf în aJ (Inch-pound force în Attojoule)
- Convertire inlbf în fJ (Inch-pound force în Femtojoule)
- Convertire inlbf în pJ (Inch-pound force în Picojoule)
- Convertire inlbf în nJ (Inch-pound force în Nanojoule)
- Convertire inlbf în µJ (Inch-pound force în Microjoule)
- Convertire inlbf în mJ (Inch-pound force în Milijoule)
- Convertire inlbf în J (Inch-pound force în Joule)
- Convertire inlbf în kJ (Inch-pound force în Kilojoule)
- Convertire inlbf în MJ (Inch-pound force în Megajoule)
- Convertire inlbf în GJ (Inch-pound force în Gigajoule)
- Convertire inlbf în TJ (Inch-pound force în Terajoule)
- Convertire inlbf în PJ (Inch-pound force în Petajoule)
- Convertire inlbf în EJ (Inch-pound force în Exajoule)
- Convertire inlbf în N·m (Inch-pound force în N·m)
- Convertire inlbf în cal (Inch-pound force în Calories)
- Convertire inlbf în kcal (Inch-pound force în Kilocalories)
- Convertire inlbf în eV (Inch-pound force în Electronvolt)
- Convertire inlbf în keV (Inch-pound force în Kiloelectronvolt)
- Convertire inlbf în MeV (Inch-pound force în Megaelectronvolt)
- Convertire inlbf în GeV (Inch-pound force în Gigaelectronvolt)
- Convertire inlbf în Ws (Inch-pound force în Watt-secundă)
- Convertire inlbf în kWs (Inch-pound force în Kilowatt-secundă)
- Convertire inlbf în Wh (Inch-pound force în Watt-oră)
- Convertire inlbf în kWh (Inch-pound force în Kilowatt-oră)
- Convertire inlbf în MWh (Inch-pound force în Megawatt-oră)
- Convertire inlbf în GWh (Inch-pound force în Gigawatt-oră)
- Convertire inlbf în TWh (Inch-pound force în Terawatt-oră)
- Convertire inlbf în Wyr (Inch-pound force în Watt-luna)
- Convertire inlbf în kWyr (Inch-pound force în Kilowatt-luna)
- Convertire inlbf în MWyr (Inch-pound force în Megawatt-luna)
- Convertire inlbf în GWyr (Inch-pound force în Gigawatt-luna)
- Convertire inlbf în TWyr (Inch-pound force în Terawatt-luna)
- Convertire inlbf în Btu (Inch-pound force în British thermal unit)
- Convertire inlbf în MBtu (Inch-pound force în Mie BTU)
- Convertire inlbf în MMBtu (Inch-pound force în Milion BTU)
- Convertire inlbf în thm (Inch-pound force în Therm)
- Convertire inlbf în Quad (Inch-pound force în Quad)
- Convertire inlbf în ftlbf (Inch-pound force în Foot-pound force)
- Convertire inlbf în ftpdl (Inch-pound force în Foot-poundal)
- Convertire inlbf în hp·h (Inch-pound force în Horsepower-hour)
- Convertire inlbf în lATM (Inch-pound force în Litru-atmosferă)
- Convertire inlbf în Erg (Inch-pound force în Erg)
- Convertire inlbf în Ry (Inch-pound force în Rydberg)
- Convertire inlbf în Ha (Inch-pound force în Hartree)
- Convertire inlbf în Energia Planck (Inch-pound force în Energia Planck)